Noutati

Informare 8 evenimente regionale

     
16.10.2015

Informare privind

"Organizarea a 8 evenimente regionale pentru diseminarea informaţiilor cuprinse în Ghidul de bune practici (culegere de speţe) în domeniul achiziţiilor publice aferente proiectelor finanţate din instrumente structurale"

 

Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea managementului la nivelul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, aferent competenţelor specifice legate de implementarea cu succes a proiectelor susţinute din instrumente structurale, bazată pe eficientizarea procesului de achiziţie publică”, proiect cofinanţat din FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ, prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007 – 2013 (Axa Prioritară 1- Sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor; Domeniul major de intervenţie: DMI 1.1 Sprijin pentru managementul şi implementarea instrumentelor structurale; Contractul nr.: C.T.R.F 1.1.146/07.05.2014; Cod SMIS 48792).

 

La fiecare dintre cele 8 (opt) evenimente vor participa experţi/lectori/formatori, dar şi membri ai echipei de management al proiectului, din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

 

Publicul ţintă: Beneficiari/responsabili ai proiectelor finanţate prin instrumente structurale. Participarea este liberă, în limita locurilor disponibile, urmând a se asigura: decontarea transportului, materiale informative, ghid.

 

Locaţii/Date desfăşurare evenimente/Informaţii suplimentare privind participarea la eveniment:

 

- 1. Regiunea de Dezvoltare Nord – Est  (Judeţe: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) –  02.11.2015Municipiul Iaşi;

- 2. Regiunea de Dezvoltare Vest (Judeţe: Arad, Caraş – Severin, Hunedoara, Timiş) – 02.11.2015Municipiul Timişoara;

- 3. Regiunea de Dezvoltare Nord - Vest (Judeţe: Bihor, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu – Mare, Sălaj) – 02.11.2015 – Municipiul Cluj – Napoca;

- 4. Regiunea de Dezvoltare Sud– Est (Judeţe: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea) – 04.11.2015 – Municipiul Galaţi;

- 5. Regiunea de Dezvoltare Centru (Judeţe: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) – 04.11.2015 – Municipiul Braşov;

- 6. Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest (Judeţe: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea) – 04.11.2015 – Municipiul Craiova;

- 7. Regiunea de Dezvoltare Sud (Judeţe: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) – 09.11.2015 – Municipiul Piteşti;

- 8. Regiunea de Dezvoltare Bucureşti – Ilfov – 09.11.2015 - Municipiul Bucureşti.

 

Agenda 8 seminarii regionale - informare (click pentru a deschide)

Actualzat astazi 28.10.2015

calendar evenimente

Lun
Mar
Mie
Joi
Vin
Sam
Dum

STIRI

28.04.2016

Raport de cercetare

20.11.2015

Concluzii ale seminarului cu tema „unificare practică…

30.09.2015

Servicii de organizare Seminar unificare practică…

22.09.2015

Servicii organizare 8 evenimente regionale, tip seminar

25.06.2015

Concluzii Seminar bune practici 04-06.06.2015

28.04.2015

Servicii organizare seminar 4-6 Iunie 2015

31.03.2015

Concluzii Seminar bune practici 18.03.2015

27.03.2015

Platforma informatica 2 - stare procedura

23.02.2015

Servicii analiza audit extern - stare procedura

26.01.2015

Platforma informatica - stare procedura

© 2024 - Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei
Tracking hits